Lămâiul are frunze persistente, simple, cu peţiolul aripat şi prins articulat de limb, care au şi rolul de depozitare a substanţelor de rezervă. Florile sunt hermafordite, mici, albe sau cu nuanţă violacee, foarte parfumate, solitare sau prinse în inflorescenţe mici. Fructul este elipsoidal, cu coaja mai mult sau mai puţin netedă şi bogată în uleiuri esenţiale. Seminţele sunt albe, ovoidale. Sistemul radicular se dezvoltă în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie, este pretenţios la transplantare, nu are perişori absorbanţi ci micorize.
 |
| flori de lamai |
Intrarea lămâiului pe rod este dependentă de modul de înmulţire. Lămâiul înmulţit vegetativ (altoire sau butăşire) începe să fructifice după 3-4 ani, dacă a avut creşteri bune şi are formate ramificaţii , sau la 10-15 ani, dacă a fost înmulţit prin seminţe.
Căldura:
Fiind o specie cu frunze persistente, este pretenţios la căldură şi nu suportă temperaturi mai mici de 0 °C nici pentru perioade scurte de timp. Lăstarii degeră la -1°C , iar fructele la -2 °C. Pragul biologic pentru creştere se situează la 12.8 °C, iar temperatura optimă de creştere este cuprinsă între 23-31 °C. Temperaturile mai mari de 35 °C blochează creşterea şi sunt greu suportate de plante.
Aceste temperaturi se pot înregistra pe terase sau balcoane cu expoziţie sudică, în după-amiezele de vară când, din pricina insolaţiei directe, se pot depăşi 40 °C. Nu suportă amplitudinea termincă mare de la o zi la alta. În spaţiul de creştere, temperatura trebuie corelată cu lumina. Iarna când există temperaturi mai mari de 20 °C, iar lumina este puţină lămâiul consumă prin respiraţie mai mult decât asimilează prin fotosinteză şi evident pierde frunzele.
Lumina:
Este o specie pretenţioasă la lumină, dar nu suportă insolaţie directă, puternică , din zilele de vară. În apartament, lămâiul nu se amplasează niciodată la geam în bătaia soarelui, ci mai mult în interiorul camerei, pentru a beneficia de lumină indirectă, mult mai favorabilă. Expunerea bruscă a pomului la lumină puternică, cât şi lipsa luminii, în prezenţa temperaturii mai mari, determină căderea frunzelor. Pe perioada verii, pomii vor fi scoşi din cameră, dar după o perioadă de acomodare, şi nu se vor aşeza direct în soare.
 |
| lamai |
La temperatura de 4-6 °C, lămâiul poate sta la întuneric câteva luni, fără a înregistra pierderea frunzelor. Iarna, în apartament, când ziua este scurtă şi lumina puţină, temperatura nu trebuie să depăşească 14-15 °C.
Apa
Solul din vasul de cultură nu trebuie menţinut mereu reavăn. Nu suportă excesul de apă şi nici lipsa apei. Este pretenţios la temperatura apei de udare. Se udă numai cu apă la temperatura camerei. Udatul iarna cu apă rece direct de la robinet duce la căderea frunzelor.
Solul
Fiind cultivat în vase, solul pe care îl are la dispoziţie este limitat. Din această cauză, se foloseşte un amestec de pământ fertil, permeabil, bogat în substanţă organică, iar periodic, în fucţie de vârstă pământul se schimbă.
Lămâiul nu suportă curentul din camere, nici iarna şi nici vara. Nu se amplasează pe direcţia geam-uşă sau geam-geam, deoarece curentul determină căderea frunzelor.
Încă din faza de puiet, lămâiul are nevoie de schimbare anuală a ghiveciului în care creşte, pornindu-se de la diametrul de 6-8 cm în primii 2 ani. La fiecare transplantare, se măreşte ghiveciul cu 2-3 cm, până la vârsta de 5-6 ani, când pomul devine matur. La transplantare, nu se scutură pământul de pe rădăcina, ci se transplantează cu balot cu tot. Scuturarea rădăcinilor stresează mult plantelor şi pune în pericol prinderea în noul vas. Pe fundul noului ghiveci, se aşază un strat de nisip grosier pentru a asigura drenajul , amestec de pământ, se aşează planta, obligatoriu la aceeaşi adâncime la care a fost vechiul ghiveci, se umple cu pământ zona dintre plantă şi marginea ghiveciului şi se tasează bine. Se udă planta şi se instalează pe locul pe care a stat anterior. Nu se recomandă schimbarea permanentă a locului în spaţiul de creştere.
Condiţiile de microclimat din apartament sunt foarte favorabile dăunătorilor. Lămâiul este atacat de păduchii ţestoşi, păduchii de frunze, bacterioză, putregaiul rădăcinilor.
Pentru păduchii ţestoşi, care sunt cei mai frecvenţi şi periculoşi, frunzele şi ramurile trebuie şterse cu o cârpă umezită în apă şi alcool, sau cu o perie pentru a distruge crusta şi după aceea stropirea cu un insecticid.
