Specii:
1. Begonia Semperflorens Link et Otto (Gheţuşca, Floare de gheaţă)
Se caracterizează prin aspectul de tufă, de 10-35 cm înălţime, tulpini şi frunze suculente, pieloase, cerate, lucioase şi înflorire continuă. Florile de culori diferite (roz, albe sau roşii) sunt grupate câte 6-10 în inflorescenţe. Decorează prin flori, frunze şi fructe. După trecerea florilor, fructele rămân pe plantă şi sunt decorative, în funcţie de soi pot fi de culoare roz, verde sau galbenă intens.
2. Begonia gracilis
Plantă de talie mică (15-20 cm), ramificată de la bază, cu frunze mici arămii şi flori divers colorate (albe, roz sau roşii). Soiurile existente în cultură au rezultat din Begonia semperflorens şi gracilis. Acestea se cultivă şi ca plante perene în spaţii adăpostite.
3. Begonia tuberhibrida
Plantă cu flori simple sau duble, divers colorate (albe, galbene, roz, crem, roşii sau bordo), slab ramificată cu frunze mari. Înfloreşte numai în zilele lungi, iar toamna îşi dezvoltă tuberculul. Solicită substrat uşor şi zone semiumbrite, fără vânt. Este planta balcoanelor cu expoziţie nordică şi nord-estică
Alte soiuri: Begonia Rex, Begonia foliosa, Begonia masoniana, Begonia metalica, Begonia ricinifolia, Begonia incana.
Cerinţe biologice şi ecologice ale Begoniei
Begoniile sunt capabile să vegeteze şi să înflorească tot anul. Totuşi în timpul iernii, este bine să fie menţinute în stare de semirepaus prin reducerea temperaturii la 14-15 °C şi udarea mai rar şi cu apă mai puţină. Moartea lentă a frunzelor, ce se poate produce în astfel de condiţii nu este o problemă deoarece, în primăvară odată cu intensificarea udării şi reluarea fertilizării, vor apare altele mai viguroase şi frumoase.
Acestor plante le place căldura: 20-25 °C în aer, 18-20 °C la nivelul rădăcinilor, minim 14 °C noaptea.
Preferă locurile luminoase fără soare direct, cu umiditate relativ ridicată, bine aerisite, planta fiind sensibilă totuşi la curentul de aer. Pământul se păstrează umed.
Îngrijirea Begoniilor:
În general begoniile nu necesită ghivece prea mari şi mai ales înalte. Este de preferat să se aplice îngrăşăminte bilunar, din primăvară până toamna.
Udările trebuie să fie moderate, aplicate cu grijă fără să se stropească frunzele , deoarece picăturile de apă provoacă pete cafenii.
Între doua udări pământul de la suprafaţă se lasă să se usuce puţin. Iarna se udă rar.
Pulverizarea apei în aer este absolut necesară pentru creşterea umidităţii relative întrucât begoniile nu suportă aerul uscat.
Transplantarea se realizează primăvara ori de câte ori este necesar. Adeseori se înlocuieşte numai pământul de la suprafaţă.
Bolile şi Dăunătorii ce pot apărea la Begonie:
Făinarea (Oidium begoniae) este întâlnită frecvent. Pe dosul frunzelor apare o pudră albă. Combatere: evitarea căldurii excesive şi uscăciunii aerului, tratarea cu substanţe pe bază de sulf.
Mucegaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) afectează în general plantele tinere. Se previne prin evitarea excesului de umezeală şi o bună aerisire.
Boala bacteriană (Xanthomonas) se manifestă sub forma aşa ziselor pete de ulei pe frunze. Plantele bolnave se distrug.
