Iata insa cinci motive pentru care va recomand trandafirii:
1. Daca intr-o zi primim din partea unei persoane dragi un trandafir, ne dorim sa pastram acea floare cat mai mult timp: dupa ce petalele se ofilesc, le inlaturam si o plantam in gradina: o vom avea vreme indelungata. Este una dintre putinele plante care accepta acest lucru.
2. Este o planta perena, cu o ingrijire minimala. In sprijinul acestei afirmatii vin dovezile care atesta existenta trandafirilor de peste 35 de milioane de ani, cultivarea lor in gradini de peste 5000 de ani si faptul ca sunt zeci de mii de specii.
3. Calitatile exceptionale ale trandafirilor ii recomanda ca ingredient al multor parfumuri si produse cosmetice, dar si al mirului.
4. Daca vrem sa oferim flori, putem recolta un trandafir sau un buchet din propria noastra gradina, economisind astfel timp si bani.
5. Infloresc pe rand unii de mai multe ori pe an, transformand gradina noastra intr-o explozie de culori.
Exista trandafiri curgatori si cataratori, arbusti si copaci ornamentali, insa eu ma voi referi la cei pe care i-as numi „de buchet". Acestia erau preferatii mei datorita faptului ca ii procuram foarte usor: uneori veneau ei singuri la mine, cu prilejul diferitelor aniversari, alteori ii ceream eu din vazele prietenelor, cand ii vedeam ofiliti.
Le inlaturam floarea, ii infigeam pe strat (le faceam intai loc cu un tarus, ca sa nu rup tulpinitele fragile si aproape uscate). Din cei aproximativ 30 cm ai tulpinii, cam 10 cm ii puneam in pamant, apoi ii acopeream cu partea inferioara a unui pet de plastic. Reusita a fost de peste 80% din cazuri.
Cei mai priceputi ca mine procedeaza altfel: mai intai numara nodurile si pun trei in pamant si cinci deasupra solului. Din pet folosesc partea superioara, cea cu dopul. Primavara, cand vad ca au aparut frunzulitele, desfac dopul putin cate putin, ca sa intre si aer.
Sansele mari de reusita mi le explic prin faptul ca ceea ce cumparam din florarii sunt soiurile selectionate, plantele cele mai usor de cultivat, mai adaptate, mai rezistente si mai putin pretentioase.
In ele se imbina, in proportii variabile, maiestria naturii cu indemanarea gradinarului. De aceea, uneori, bucuria de a vedea ca apar primele frunzulite imi era spulberata in momentul infloririi: de exemplu, in loc sa apara un superb trandafir roz pal, cu petalele stranse, singur pe tulpina, ma pomeneam cu o floare rosie, cu petale rasfirate si facand parte dintr-o inflorescenta. Probabil fusese rezultatul unei altoiri, din care partea superioara s-a uscat.
Nu i-am udat si nu i-am fertilizat, dar cine m-a vazut cum ma ocup de ei, a spus ca trandafirii stiu ca-i iubesc. De mai multe ori pe zi, dupa ce imi beam cafeaua, puneam apa peste zat si turnam amestecul in apropierea tulpinii lor.
I-am protejat insa de inghet: fie le puneam din nou petul de plastic, fie ii acopeream cu folie transparenta.
Nu mai am acea gradina si nu mai stiu ce mai fac trandafirii mei. De aceea, celor care nu aveti o gradina va propun un experiment pe care intentionez sa-l incerc si eu. Daca doriti un trandafir, solutia o reprezinta cel de apartament.
Nu am avut o asemenea planta, dar am oferit candva una. Florareasa care mi-a recomandat-o a numit-o „trandafir olandez". Nu stiu cat de corecta este denumirea, dar arata ca un trandafir adevarat, doar ca florile sale aveau diametrul de aproximativ 2 cm; in ghiveciul cu diametrul de aproximativ 14 cm existau vreo sapte flori.
Persoana careia i-am oferit-o s-a bucurat de ea vreo sase luni: tundea florile ofilite, infloreau alti boboci, avea flori aproape tot timpul. O uda de trei ori pe saptamana. Cand a plecat pentru vreo zece zile, planta nu a mai fost udata si a pierit. Sa stiti ca prietena mea aproape a plans dupa ea.
Am mai tras cu coada ochiului prin florarii dupa una similara si am vazut ca exista toate nuantele: putem deci vorbi, daca vrem, despre „gradina" de trandafiri de la fereastra!
