Decostyle

Indiferent de funcţia pe care o împlinesc felul creşterii şi dezvoltării sau specia din care sunt realizate, gardurile vii  trebuie să posede o serie de calităţi, printre care:

• să fie cât mai compacte, lipsite de goluri;
• să fie îmbrăcate uniform, începând de la supragaţa solului şi până la limita superioară;
• să suporte bine tăierile şi tunderile repetate, să-şi menţină vreme îndelungată forma căpătată, fără a solicita prea multe tăieri sau tunderi;
• să se refacă repede după operaţiile de tăiere şi tundere;
• să reziste bine în orice condiţii de sol şi de climă.

Formarea gardului viu din foioase

Imediat după plantare, în cazul în care această operaţie se face primăvara, fiecare plantă în parte se taie la 2-5 cm de la suprafaţa solului. În caz că plantarea s-a făcut toamna, se procedează numai la o uşurare a plantelor, urmând ca tăierea menţionată mai devreme să se facă primăvara.

Lăstarii care rezultă din această tăiere energică sunt lăsaţi în perioada de vegetaţie activă să se dezvolte în voie.

În primăvara care urmează, cei care au crescut şi s-au dezvoltat în vara ce a trecut, sunt tăiaţi la 5-10 cm, pentru lăstărire puternică şi îndesare. Se continuă cu astfel de tăieri în fiecare primăvara, scurtând ramurile la 15-20 cm de deasupra ultimei tăieri, până ce gardul viu a atins înălţimea, lăţimea şi desimea dorită.

După această etapă urmează tăierile de formare şi menţinerea formei. Aceste tăieri, sau mai corect tunderit, se fac pe lemn de un an, începând din a doua sau a treia decadă a lunii aprilie şi continuând până în prima decadă a lunii septembrie. În cursul acestei perioade de timp se aplică 2-3 tunderi asupra lăstarilor de un an semilignificaţi. Fiecare tundere se face la 5-8-10 cm deasupra ultimei tunderi şi se execută cu foarfeca şpalier pentru gard viu acţionată manual sau cu cea acţionată de motor.

Tăierile de formare, cât şi tunderile pentru menţinerea formei se execută atât pe verticală cât şi pe orizontală. Cele care se execută pe verticală vor fi conduse în aşa manieră, încât pe măsură ce se merge spre partea superioară a gardului viu, ele să fie abătute către centrul acestuia, astfel încât în final, dacă gardul ar fi secţionat pe verticală, secţiunea să apară sub forma unui trapez cu baza mare la sol.

În cazul în care se merge pe o verticală perfectă, la un moment dat apar goluri la baza gardului viu.

Este foarte important de reţinut faptul că ultima tundere să fie programată de aşa natură, încât lăstarii ce vor rezulta din aceasta să aibă timpul necesar să se maturizeze, pentru a nu intra nelignificaţi în iarnă şi astfel să fie puşi în situaţie de a fi distruşi de ger.

În cazul când, din cauza tăierilor repetate sau executate defectuos, apar în garudurile vii aşa numitele „capete de salcie", care în realitate nu sunt decât nişte cioate, acestea se vor îndepărta prin tăiere, iar rănile rezultate se vor acoperi imediat cu mastic rece.

Gardurile vii de răşinoase au cu totul alt regim. Plantele destinate să formeze gardul viu se vor planta la dimensiuni cât mai apropiate de forma şi înălţimea pe care vrem să o atingă în final gardul viu. Plantarea nu se face cu rădăcina goala, ca în cazul majorităţii foioaselor, cu cu balot de pământ la rădăcină.