No SSO cookie

Mo

Tu

We

Th

Fr

Sa

Su

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
 
 
 
 
 

Despre îngrăşăminte

Ultima modificare: 2009-10-20 | Primul publicat: 2009-10-20
(0/ 0)
Listeaza articol » Trimite articol »
Despre îngrăşăminte
Pe vremea romanilor locuitorii din Italia, Galia şi Britania cunoşteau şi foloseau calcarul şi marna drept îngrăşământ. În Extremul Orient se foloseau: deşeuri de oase şi coarne, cenuşă de oase, gips şi calcar. În America precolumbiană cenuşa plantelor şi gunoiul erau îngrăşăminte curente. În anul 1563 Bernard Palissy, supranumit „olarul savant”, a fost primul care a aratat că „sarea” (adică sărurile minerale) nu face să crească plantele. În 1792 Antoine Lavoisier a arătat rolul substanţelor minerale în dezvoltarea plantelor. Justus von Liebig a pus bazele ştiinţei moderne a nutriţiei minerale.

 

Îngrăşămintele minerale conţin elementele principale necesare plantelor, adică: azotul, fosforul şi potasiul.

 

Mai toate culturile floricole necesită îngrăşăminte. Amatorul cât şi profesionistul are la îndemână atât îngrăşăminte organice, cât şi anorganice. Primele îi sunt furnizate de animalele din gospodărie, celelalte pot fi procurate din comerţ.

 

Îngrăşămintele minerale conţin principalele elemente necesare plantelor, adică: azot, fosfor şi potasiu. Iar acum haideţi să vedem simptomele prezentate de plante atunci când apar carenţe în diferite elemente nutritive şi care duc la boli fiziologice sau de nutriţie.

 

Lipsa azotului determină: oprirea din creştere; apariţia de frunze mici; lăstari subţiri, rădăcini slabe ; culoarea frunzelor se schimbă în galben, roşiatic, apoi în brun şi cad începând de la bază; florile sunt mici şi decolorate. Azotul este un element necesar creşterii normale a plantelor. Se remediază administrând plantei 3 g azotat de amoniu dizolvat într-un litru de apă, până când planta îşi revine.

 

Lipsa fosforului determină: dezvoltarea înceată; culoarea spre brun-albăstrui a tijelor florale, a peţiolurilor şi a frunzelor; înflorire şi fructificare slabă; căderea bobocilor şi florilor; culorile florilor modificate. Se remediază administrând plantelor, o dată pe săptămână, după udarea obişnuită, câte 8 g fosfat de amoniu la un litru de apă.

 

Lipsa potasiului determină: creşteri slabe; căderea tijelor florale; apariţia de frunze cu pete galbene (cloroză); necrozarea ţesuturilor. Se remediază administrând planteli, cât timp simptomele se menţin, o dată pe săptămână, o soluţie de 5 g de potasiu într-un litru de apă.

 

Lipsa calciului determină: uscare frunzelor tinere şi a lăstarilor. Se remediază încorporând în pământ moloz, var stins şi gips.

 

Lipsa fierului determină: cloroza frunzelor, stagnarea din creştere. Se remediază stropind pământul cu o soluţie de sulfat de fier (2 g la 1 l apă distilată)

 

Lipsa magneziului determină: apariţia de pete marmorate pe frunze; clorozarea ţesuturilor între nervurile frunzei; rularea vârfurilor şi marginilor frunzei. Magneziul este elementul fără de care nu se formează clorofila. Deci lipsa lui implică reducerea sau stagnarea procesului clorofilian. Se remediază prin administrarea de soluţie de clorură de magneziu. (1 g la 10 l apă distilată)

 

 


Tu ce zici?