Pentru trandafirii urcători şi semiurcători, care au un volum mai mare de ramuri şi frunze, cantitatea de apă va fi de 5-10 l de apă pentru fiecare tufă la o udare. Frecvenţă este aceeaşi. Procedeul de a se uda trandafirii în fiecare seară, odată cu udatul florilor, nu este indicat. Un udat neraţional provoacă plantelor o vegetaţie prea bogată în detrimentul înfloririi, care va produce flori mai mici, şi mai puţin numeroase, la slăbeşte rezistenţa la boli şi la gerurile de iarnă. Umezeală în exces, înmagazinată în perioada de toamnă, provoacă creşterea unui număr mare de lăstari, lemnul ramurilor nu se maturează la timp şi ca atare pot degera uşor în iarnă. Pentru liane se va aplica acelaşi regim de udat ca şi la trandafiri.
Ploaia artificială
Reuşita prinderii unei plante depinde, printre altele, şi de menţinerea unui echilibru cât mai bun între absorbţia apei de către rădăcini şi evaporarea ei prin părţile aeriene. Un arbore sau arbust de curând plantat nu are încă formată o reţea de peri absorbanţi, masa veche de rădăcini fiind redusă cu ocazia tăierilor de fasonare.
Apa distribuită la baza plantei (la farfuriei) este absorbită cu greu şi în cantităţi reduse faţă de nevoile plantei, tocmai din cauza unui volum redus al sistemului radicular şi în special cel al perilor absorbanţi. Pentru a se atenua acest dezechilibru temporar între absorbţia apei de către volumul redus de rădăcini şi evaporaţia prin părţile aeriene, dacă părţile aeriene ale plantelor nu au fost umezite în mod natural prin apa de ploaie, se intervine cu o lucrare culturală foarte importantă, numită „ploaie artificială"
Lucrarea constă în „îmbăierea " întregii plante (trunchi şi coroană), cu o ploaie fină. Aceasta are ca efect atenuarea temperaturii ridicate din timpul verii, schimbările bruşte de temperatură şi umezeală ale aerului, micşorând astfel procesul de evaporare al apei prin frunze, îmbunătăţind asimilaţia şi respiraţia plantelor prin spălarea prafului de pe frunze. Coronamentele şi trunchiurile se stropesc cu furtunul prevăzut cu o duză de pulverizare fină a apei. Pentru a se evita ofilirea frunzelor, stropitul se face seara sau dimineaţa în zori, niciodată însă pe arşiţă.
Cantităţile de apă ce se administrează depinde de volumul plantei. Este important de reţinut faptul că stropitul este bine făcut atunci când părţile aeriene ale plantei au fost bine îmbăiate şi nu a mai rămas nici o porţiune neumezită.
