 |
| Berberis vulgaris |
Marginile sunt crestate, de un verde inchis, culoare care toamna devina galbena. Primavara se deschid, atarnand in buchetele, floricelele galbene placut mirositoare. Fructul este lunguiet, de un rosu-coral si au in interior doi samburi. Fructele se coc in octombrie dar este mai bine sa fie recoltate mai tarziu, dupa ce au fost „piscate” de ger pentru ca atunci sunt mai suculente. Au un gust placut, acrisor.
Compozitie: pe langa berberin, ele contin si acid malic si alti acizi specifici fructelor, precum si vitamina C.
 |
| Fructe |
Preparare: Fructele se usuca la umbra si se pastreaza in loc racoros. Inainte de folosire, se hidrateaza in apa indulcita cu zahar si se presara pe diferite mancaruri si garnituri care contin carne (indeosebi, pilaf). Confera mancarii, pe langa un gust placut, si o culoare deosebita, apetisanta. Concentratul obtinut din sucul fructelor are ca efect stimularea poftei de mancare si poate fi folosit in loc de lamaie, in mancaruri pe baza de carne, legume inabusite sau salate.
Efecte terapeutice: diluat cu apa si mult zahar, poate fi folosit in prepararea unei bauturi racoritoare foarte gustoase. Consumul sau intareste sistemul imunitar, capacitatea organismului de a reactiona impotriva racelilor si are efect puternic impotriva durerilor de cap.
 |
| Rhus typhina |
Denumita si otetarul mirositor, aceasta planta isi are originea in partea de Est a Americii de Nord. La noi, il regasim in gradini si parcuri, indeosebi ca planta de decor. Se inmulteste prin butasire, este rezistent la seceta, are nevoie de lumina si se numara tot printre arbustii cu frunze cazatoare. Crengile tinere sunt lanoase, catifelate la atingere. Frunzele lungi, in lobi impari, pot atinge chiar si 1/2m, sunt de un verde inchis iar, toamna, capata culoarea violet-rosiatica. Florile verzi-galbui se dezvolta in ciorchine iar fructele rosii-inchis, raman agatate la capatul crengilor dupa caderea frunzelor, impodobind tufa pana la sfarsitul iernii.
 |
| Rhus typhina |
Preparare: Dupa ce fructul copt bine este cules toamna, se zdrobeste. Dupa indepartarea samburilor, ramane exteriorul fructului care poate fi folosit drept condiment. Acest condiment confera mancarii un gust usor acrisor, placut. In ulei sau la pestele fript pe gratar, pe preparatele din carne de pasare, se va obtine un gust picant si deosebit. In afara de acestea, se poate folosi la salate, legume, mai ales la ceapa, dandu-le, pe langa gustul acrisor, si o culoare rosie, foarte placuta.
Visinul turcesc provine din Europa de Mijloc si de Sud, Asia Mica, Persia, Irak si Siria. Traieste in locurile stancoase sau in padurile rare. Este un arbust cu crengi foarte dese sau pom scund. Fructele sunt folosite adesea ca un soi de visine sau de cirese. Planta contine camarin, alcaloid de la care primeste mirosul atat de placut. Din lemnul pomului se fac pipele. Frunzele sunt ascutite, ovale, cu margini crestate, de 5cm. Florile albe, cu un miros dulceag, foarte placut, se deschid primavara in mici buchetele, alungite. Fructele sunt negre, carnoase, amarui. In sambure, ca o inimioara, se gaseste samanta de un galben pal. Acest sambure mititel uleios, dulce-amarui este un minunat condiment. Daca zdrobim samburele, ne ramane in gura un gust placut, persistent. In Orientul Apropiat, samburii sunt cunoscuti sub numele de „mahaleb” si sunt un condiment foarte apreciat.
Prepararea: Samburii se sparg si se amesteca cu faina. Acesta va da painii si produselor de patiserie un gust si o aroma deosebita. Important este ca samburii sa fie zdrobiti doar inainte de folosire, la fel ca in cazul piperului boabe. Prajitura va avea un gust deosebit de placut!
 |
| Visinul Turcesc |
