No SSO cookie

Mo

Tu

We

Th

Fr

Sa

Su

 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 
 

Istoria orhideelor (II)

Ultima modificare: 2012-08-14 | Primul publicat: 2011-03-03
(0/ 0)
Listeaza articol » Trimite articol »
Istoria orhideelor (II)
Interesul in cultura orhideelor a aparut pentru prima data la inceputul secolului XIX. Un numar mare de factori au contribuit la aparitia acestui interes, dar cea mai mare contributie se considera a fi cea a lui William Cattley, care a crescut cateva plante noi, inclusiv alte plante tropicale, primite din America de Sud.

Continuarea articolului "Istoria orhideelor (I)"

Una din orhideele sale a inflorit in 1818 si a creat senzatie. A fost aratata botanistului John Lindley, (care este inca considerat ca unul dintre cei mai importanti taxonomi de orhidee din toate timpurile) si Lindley a numit planta Cattleya labiata. Aceasta numire a fost facuta in onoarea lui Cattley, dar si ca apreciere a frumusetii buzei florii. Se pare ca Swainson, omul care a colectionat plantele lui Cattley in Brazilia, a disparut inainte de a apuca sa spuna unde exact a gasit aceasta planta. Asta s-a intamplat cu 70 de ani inainte ca Cattleya labiata sa fie redescoperita.

 

cattleya
Cattleya

 

In zilele cand a trait Cattley, era la moda ca bogatii, sa aiba sere mari pe proprietatile lor. Acestea erau incalzite la temperaturi tropicale prin tevi cu aburi de la un boiler, in care se ardea carbune. Un servitor trebuia sa stea treaz in fiecare noapte pentru a pune pe foc, pentru ca focul sa nu se stinga. Aceste structuri erau numite sere cu soba, iar in ele infloreau o varietate mare de plante tropicale. In sere de acest fel erau puse orhideele trimise in Anglia de catre colectionari. Aici, unele dintre orhidee au supravietuit, dar majoritatea s-au ofilit si in final au murit. Incetul cu incetul, pe masura ce informatiile aduse de colectionarii de plante din toata lumea despre cum si in ce conditii cresc orhideele s-au inmultit, cultivatorii au inceput sa scoata plantele din sere,  sa le aseze in lumina, sa le dadea mai mult aer si pamant potrivit. Au inceput sa creasca si sa le mearga bine, astfel si interesul pentru ele a crescut simtitor.

In natura, orhideele cresc in simbioza cu ciupercile. Aceasta relatie este numita micoriza. In natura, semintele de orhidee nu vor germina daca nu sunt infectate de aceasta ciuperca, o situatie frustranta pentru crescatorii de la inceputuri, care nu gaseau nici o metoda de a inmulti orhideele din seminte. Mai ales, ca o capsula de orhidee poate contine cam un milion de seminte ca niste fire de praf. Semintele mititele au doar o mica sfera de tesut nediferentiat si nici un fel de rezerve naturale.

Cam la inceputul secolului XX, munca oamenilor de stiinta europeni Bernard si Burgeff, care au lucrat independent, a dus la germinarea cu succes a semintelor de orhidee, intr-un mediu de altfel steril, in care s-a stabilit o cultura de ciuperca potrivita. Din pacate acest lucru nu a dus la aparitia orhideelor ieftine, pentru ca procesul necesita prea multa tehnica si este dificil. O exceptie a fost Joseph Charlesworth, un om fara instruire stiintifica, caruia i-a reusit procesul de inmultire a orhideei si pana in 1909 a hibridizat si crescut Odontoglossum cu miile la pepiniera lui din Haywards Heath din Sussex. Multi hibrizi din tipul Crispum din zilele noastre isi au originile in plantele lui Charlesworth.

 

odontoglossum
Odontoglossum

 

La om, copii acelorasi parinti nu vor arata deloc ca si parintii sau fratii, decat daca sunt gemeni identici – asta se intampla si cu orhidele. De la primii cultivatori, orice orhidee care s-a putut obtine, merita cultivata. Hibridizarea a fost imbunatatita mult si din punctul de vedere al calitatii florilor, si a accesibilitatii plantelor ca pret. Chiar si asa, cea mai buna planta dintr-un lot mare de seminte isi schimba stapanul la un pret relativ mare si majoritatea oamenilor puteau doar admira pozele despre ele in carti. Dar pretul plantelor superioare au cazut dramatic dupa 1960, cand tehnicile au permis ca majoritatea tipurilor de orhidee sa fie cultivate in laboratoare. Aceste plante sunt numite mericlone, prima jumatate a cuvantului fiind derivata de la tesuturile meristematice, pe care se initiaza procesul de inmultire si a doua parte indicand ca planta este de fapt o reproducere a plantei mama. Pretul mericlonelor este de obicei doar un pic mai mare decat a rasadurilor sau butasilor, asadar cu totii putem avea orhidee de top. Din pacate sunt distribuite si plante care nu au crescut destul sau au probleme de sanatate.

Si acum despre orhidee – pe scurt. Orhideele apartin unei uriase familii de plante numite Orchidaceae. Ceea ce le separa de toate celelalte familiile de plante este felul in care isi impacheteaza polenul intr-un mici pachete ceroate numite pollinia, pentru a astepta insectele sa le polenizeze. Prin acest sistem unic, nici un strop de polen nu este irosit. Insectele duc polenul de la o orhidee la alta, fertilizand astfel florile.

Orhideele sunt separate in grupe, in functie de similaritatile botanice. Aceste grupuri - Phalaenopsis si Miltoniopsis sunt numite genuri. In cadrul aceluiasi gen sunt speciile, cum ar fi Phalaenopsis sanderiana si Miltoniopsis vexillaria. Hibrizii sunt obtinuti prin incrucisarea si dintre specii, sau prin combinarea a doua sau mai multe genuri pentru a obtine hibrizi intergenerici. Si cum orhideele se pot hibridiza mai usor ca orice alta familie din imparatia plantelor, sunt disponibile acum o multitudine de hibrizi.

 

miltonia
Miltonia

 


Dificultatile in inmultire au tinut orhideele pe post de raritati si la pret foarte mare. Inmultirea orhideelor prin seminte a fost inceata si nesigura, asadar divizarea a fost singura metoda care sa sigure cresterea disponibilitatii orhideelor. Orhideele au fost ceva deosebit si doar pentru cei bogati, pana la descoperirea germinarii semintelor intr-un nutriment steril, care a permis insamantarea si inmultirea orhideelor pe scara larga. Mai tarziu a aparut cultura in laborator a celulelor in mediu similar, ceea ce a facut posibila replicarea specimenelor selectate.


Tu ce zici?