Decostyle

Genul Maranta cuprinde peste 25 de specii erbacee cu port erect sau târâtor decorative prin frunzele oval-lungite plăcut colorate. Plantei îi este dat numele de la descoperitorul ei italianul Bartolomeo Maranta. Este originară din Brazilia, Columbia, Guiana, şi creşte în părţile adânci şi ascunse ale pădurilor tropicale.

Specii şi Varietăţi ale Marantei:

1.  Maranta leuconeura

Are creştere joasă, mai mult pe orizontală, cu frunzele lungi de 10-18 cm şi late de 6-8 cm, lung peţiolate, de culoare verde închis, cu desene interesante. Creşte la 12-15 cm înălţime şi în sol prezintă un rizom scurt cu rădăcini fine. Florile au culoare albă, sunt mici şi fără importanţă decorativă.

maranta leuconeura

2. Maranta makoiana

Plantă erbacee cu frunziş bogat. Are frunzele lungi de 12-16 cm, late de 6-8 cm cu peţiolul de 15-21 cm. Culoarea de fond verde deschis cu nuanţă argintie este marcată de-a lungul nervurilor secundare de pete alungite de mărimi diferite verzi oliv pe faţa superioară şi purpurii pe reversul frunzei. De asemenea nervaţiunea este foarte fină delicată. Aspectul impresionant al frunzei a generat o serie de denumiri comune date plantei precum „planta păun" sau „ferestrele catedralei"

maranta makoiana

3. Maranta zebrina

Are frunzele foarte elegante, lungi de 30-40 cm şi late de 10-15 cm, ascuţite la vârf, de culoare verde pe ambele feţe cu dungi mai închise la culoare.

maranta zebrina

Cultura Marantei

Se înmulţeşte prin butaşi de vârf şi pri despărţirea tufei. Înrădăcinarea butaşilor se face pe parapeţi în perlit, turbă sau nisip sau amestecate aceste componente câte două sau toate trei în părţi egale.

Butaşii se plantează la 6x6 cm şi adâncimea de 2-2.5 cm. În primele zile după plantare se acoperă cu hârtie subţire, după care dacă este cazul se umbresc prin cretizarea serei.

Stimularea creşterii se face prin stropiri foliare cu Atonik administrând 1 l soluţie la m² o dată pe săptămână.

La temperatura de 22 °C în substrat şi 20-21 C în aer şi umiditatea de 75-85 %, înrădăcinarea se produce în 28-30 zile.

Înmulţirea prin despărţirea tufei se face primăvara devreme.

Butaşii înrădăcinaţi şi plantele rezultate prin despărţire se plantează în ghivece în amestec proaspăt, format din : două părţi pământ de frunze, o parte turbă, o parte pământ de ţelină şi o parte nisip.

Lucrări de întreţinere:

• transvazarea: ori de câte ori este nevoie, de regulă primăvara devreme, întrebuiţând amestec, identic cu cel folosit la plantarea în ghivece a butaşilor înrădăcinaţi.
• fertilizarea: în perioada aprilie-octombrie o dată pe săptămână, iar în restul anului o dată la două săptămâni, dizolvând un îngrăşământ complex (Cristalin, Substral) în apa de udare în concentraţie de 0.1-0.3 %
• eliminarea prafului de pe frunze: trebuie efectuată cel puţin o dată pe lună, prin introducerea plantelor sub duşuri călduţe.
• afânarea substratului de cultură: o dată la 3-4 săptămâni cu un băţ de grosimea unui creion

Pretenţii faţă de factorii de mediu pentru Maranta

Vegetează foarte bine în încăperile cu ferestre pe expoziţii nordice şi estice. Nu suportă razele directe ale soarelui.

Pretinde umiditate atmosferică ridicată. Pentru aceasta plantele se pulverizează zilnic cu apă curată, fără clor, la temperatura camerei. Se udă de 2-3 ori pe săptămână vara şi de 1-2 ori pe săptămână iarna, administrând 0.2-0.3 l apă la un vas de 10x10 cm. Faţă de temperatură are pretenţii ridicate, solicitând 20-24 °C vara şi 18-20 °C.

Pământul trebuie menţinut permanent reavăn. Iarna se foloseşte apă călduţă. Dacă din neglijenţă, pământul se usucă prea tare este necesară introducerea ghiceciului într-o cadă cu apă până ce pământul se îmbibă bine.

Suprimarea frunzelor uscate trebuie făcută atunci când este cazul.

Ce trebuie stiut despre Maranta

Atunci când maranta este asociată cu alte plante în vase mai largi poate beneficia de mai multă umbră şi umiditate decât aşezată singură în ghiveci.

Seara când intensitatea luminii scade, frunzele marantei se ridică, se rulează puţin şi se apleacă unele peste altele, asemenea unor mâini încrucişate. Din acest motiv se mai numeşte „planta care se roagă"

Planta îşi pierde intensitatea culorilor la lumină insuficientă şi hrana redusă.

Soarele provoacă îngălbenirea frunzelor sau apariţia de arsuri pe suprafaţa lor.