Ce tratament trebuie facut la tuja care are frunze uscate?
Se administreaza obligatoriu ingrasamante specifice coniferelor in dozele si epocile de aplicare recomandate de producator pentru fiecare produs in parte.
Citeste tot raspunsul »
Temperatura, ca element meteorologic esential, actioneaza asupra plantei in tot cursul anului. Nucul creste si rodeste satisfacator numai in zone cu temperatura medie anuala de 8-10° C, cu veri calduroase (temperatura medie din luna cea mai calda de 20-22° C) si ierni blande. Amplitudinile medii anuale ale temperaturii nu trebuie sa depaseasca 21-23° C.
Literatura de specialitate arata ca nucul suporta mult mai usor temperaturile ridicate decat pe cele scazute. Pentru nuc, totusi, temperaturi mai mari de 35° C, insotite de o perioada de seceta si uscaciune a aerului si solului cauzeaza arsuri pe lastari si frunze, dar mai ales pe fructe. Daca arsura se produce in lunile iunie-iulie, productia poate fi compromisa din punct de vedere economic.
![]() |
nuca |
Mult mai daunatoare pentru cultura nucului sunt temperaturile coborate din timpul iernii si primaverii. In perioada de repaus, rezistenta la ger a nucului depinde in mare masura de insusirile ereditare, agrotehnica aplicata, varsta, starea fitosanitara, conditiile climatice din timpul vegetatiei si pregatirea pentru iarna a pomilor, etc. Limita de rezistenta la ger variaza intre -17° C la amenti, cand temperaturi scazute revin dupa iesirea din repausul profund;-25 ,-27° C la amenti si mugurii micsti femeiesti;-28,-29oC la ramurile anuale si -30,-36° C la ramurile multianuale.
Oscilatiile diurne de temperatura (in jurul valorii de 0°C) sunt, de asemenea, daunatoare pentru nuc, provocand degerarea cambiului si aparitia unor crapaturi pe ramuri si trunchi.
Rezistenta nucului la temperaturi scazute scade dupa intrarea in vegetatie, temperaturile mai mici de 0° C devenind daunatoare.
Temperaturile scazute din perioada de inflorire si inceput a cresterii fructelor, au efecte negative chiar daca acestea au valori pozitive. In perioada infloririi, temperaturi mai mici de 0° C distrug stigmatele. La -3° C, in fenofaza infloririi, sunt distruse complet nu numai florile mascule si femele, dar si frunzele si lastarii.
|
Pentru inflorire, temperatura minima are valoarea de 15o C, iar temperatura optima necesara in perioada de inflorire are un interval mult mai larg, 15-20o C.
Cerintele fata de lumina. Nucul comun, fiind originar din tinuturile insorite ale Asiei Centrale, este o specie pomicola iubitoare de lumina. In conditii de iluminare slaba inregistreaza cresteri reduse, diferentiaza putine flori femeiesti, productia este necorespunzatoare, iar rezistenta la ger scade.
Insuficienta luminii favorizeaza si evolutia agentilor patogeni ce pot produce pagube insemnate. Este necesar, deci, ca nucul in plantatiile comerciale sa fie plantat pe versanti cu expozitie sudica sau sud-estica. Cultivat la campie, insa, pot fi folosite si expozitii nord-estice, nord-vestice.
In tara noastra, sunt asigurate conditii optime pentru crestere si rodire, daca durata de stralucire a soarelui insumeaza 800-1000 ore in perioada diferentierii florilor femeiesti si 1100-1800 in perioada cresterii si maturarii nucilor.
Citeste partea a II a articolului: "Nucul - cerinte fata de factorii de mediu"
Acest articol ne-a fost oferit de Editura M.A.S.T. Mai multe puteti citi in cartea "Nucul, alunul si migdalul".