Multi sunt sceptici referitor la existenta acestor Gradini Suspendate. S-a descoperit insa un fragment de tableta, care are legatura cu o gradina: pe ea este reprezentat un rand de coloane, sustinand un acoperis foarte solid pe care se afla mai multi copaci, plantati regulat, indicand, probabil, o terasa cu un strat gros de sol sub ea, de fapt o parte a unei gradini suspendate. Oricare ar fi adevarul, acest mic fragment de gradina nu ne ofera indicii asupra dimensiunilor uluitoare ale asa-numitelor gradini ale Semiramidei, despre care autorii greci ne-au povestit atatea lucruri.
Ridicarea unor cladiri de dimensiuni mari a fost intotdeauna legata de numele de Semiramida, care a trait (din punctul de vedere al celor care nu impartasesc credinta ca este un personaj mitic) in secolul al VI - V iH., dar chiar si in vremurile de demult inventia ei legata de gradinile suspendate a fost pusa la indoiala si negata. Diodorus Siculus, a carei descriere a Babilonului se bazeaza pe Ctesias si Clitarhus, spune in mod emfatic ca ele nu se datorau ei, ci unui rege asirian, care le-a conceput pentru una dintre doamnele palatului, care era originara din Persia, ca sa ii aminteasca despre fosta ei patrie.
Berosus este mai precis si le atribuie lui Nebucadnezar, si spune ca le-a construit din dragoste pentru sotia sa originara din Imperiul Medo-Persan. Originile sunt atat de confuze, incat nu putem sa spunem nimic cert. Un fapt pare sa fie sigur si anume acela ca doi istorici, Strabo si Diodorus, isi iau informatiile din surse diferite si acest lucru face credibila ipoteza conform careia obiceiul de a avea gradini suspendate era general si larg raspindit. Cei doi scriitori sunt de acord intr-un singur punct, si anume ca lungimea laturii substructurii era de patru plethra (480 m), si ca era rectangulara.
Diodorus afirma ca de la aceasta podea porneau terase ca niste scari si cu cat acestea erau situate mai sus cu atat erau mai mici, „ca intr-un teatru”, dar drumul care inconjura circumferinta era in aer liber. Sub terase, arcadele care suportau intreaga structura sunt asezate sub forma unor rafinate camere regale, care erau luminate printr-o lucarna situata in terasele de deasupra. Pe fiecare terasa exista o cale de trecere peste spatii goale late de 3 m, care perforau enormele ziduri de sustinere.
Pe cea mai de sus terasa, care conform lui Diodorus, era situata deasupra unei arcade goale inalta de aproximativ 46 m, se afla gradina principala. Podeaua sa neteda era facuta dintr-un strat foarte elaborat, pentru a proteja de umiditatea de dedesubt si a o regla deasupra; primul in ordine era un balcon de piatra, apoi un strat de stuf si asfalt, amestecat cu caramizi si ghips; peste acesta venea un acoperis de plumb, care trebuia sa suporte greutatea solului, care trebuia sa formeze un strat gros pentru a putea sustine arborii inalti care erau plantati in el. Constructia, spune Diodorus, seamana cu un munte. Putem presupune - si aceasta presupunere este intarita de Berosus - ca aleile din jurul teraselor erau plantate, deci fara indoiala ca intreaga constructie arata precum un munte acoperit de verdeata.
Arta babiloniana nu era cu totul straina de aceasta idee arhitecturala; turnurile construite pe nivele, care erau de asemenea patratice si adesea aveau pana la sapte nivele trebuie sa fii stat la baza unor modele similare in arhitectura. Nu s-a descoperit nici o pictura antica, care sa confirme descrierea lui Diodorus; ea se gasea totusi in aceasta parte a lumii, unde traditia a dominat orice schimbare timp de mii de ani, astfel incat in Persia exista gradini similare pana in prezent.
Pe roditoarele terenuri ale Shiraz-ului exista o gradina-terasa: gradina Bagh-i-Takht („Gradina tronului”), care ne da o idee asupra a ceea ce Diodorus numea „Muntele”, pentru ca terasele sale sunt sub forma de trepte si devin mai mici catre varf.
Mai accesibil privirilor noastre - si probabil afectat de descrierea lui Diodorus - este dealul terasat in mod artificial Isola Bella de la lacul Maggiore. Deespre felul cum urcai in gradina, Diodorus nu spune nimic, dar probabil ca existau scari interioare, ca la teatru si asa cum sunt in gradina din Shiraz.
Descrierea lui Strabo difera de cea a lui Diodorus in aspectele esentiale. El afirma ca podeaua gradinii superioare era sustinuta de o serie de arcade, care stateau pe cuburi goale. Aceste cuburi erau umplute cu sol in asa fel incat sa poata sustine radacinile copacilor mai mari; in consecinta era posibila existenta unui strat de sol mai subtire pe acoperis, deoarece acesta ar fi trebuit sa hraneasca doar plantele de talie mai mica. In principiu, sistemul este acelasi ca si in gradina lui Sennacherib, unde gropile pentru plante sunt sapate adanc in stanca, pentru a micsora astfel greutatea stratului de sol.
Descrierea lui Strabo aminteste vag de existenta unor trepte in constructie, pe cand Diodorus pune un mare accent pe acestea. Oricum, s-ar putea ca Strabo sa descrie un basorelief de la Kuyundjik, care dateaza din vremea lui Sennacherib. Pe acesta se vede un zid care sta pe varfurile arcadelor ascutite si pe zid se afla arbori maiestuosi, plantati la distante egale intre ei inchis pe lateral de un mic templu si un altar asezat pe o movila plantata cu arbori.
Oricum ar fi, se pare ca arcadele sustineau si o conducta pentru apa, pentru ca un rau iese din terasa si trece peste movila, ramificandu-se in mai multe directii; se poate presupune ca trece pe sub terasa si era distribuit in toata gradina.
In orice caz, gradinile suspendate necesita dispozitive speciale pentru irigare, dar si in privinta asta Diodorus si Strabo au pareri diferite. Diodorus spune ca in cavitatea superioara exista un dispozitiv de irigare care era alimentat de Eufrat si care nu putea fi vazut din afara; Strabo afirma ca apa era dusa pana sus de pompe spiralate aflate pe lateralele scarilor care urcau in spirala si ca exista un om care tragea apa din rau. Ambii autori spun ca Eufrat era aproape dedesubtul gradinii si Diodorus continua prin a presupune ca Acropolis se afla in apropiere, intelegand prin aceasta palatul aflat pe malul drept al Eufratului, in al carui parc a murit Alexandru cel Mare; nu a ramas nici o urma a vreunei cladiri care sa sugereze existenta pe vremuri a unei gradini suspendate.
In toate aceste descrieri detaliate ale gradinilor suspendate nu ni se spune nimic despre modalitatea in care au fost plantate, si nici in inscriptiile din parc nu exista vreun indiciu asupra planului lor sau a felului cum erau dispuse. Pe ansamblu, putem considera ca acesti oameni simteau un interes mai mare, si la o data mai timpurie, fata de cultivarea si ingrijirea copacilor, decat a florilor.
Asa cum, intr-un trecut nebulos, eroii epopeii lui Ghilgames s-au oprit uimiti in fata magnificei culturi de cedri, tot asa si Xerxes, asa cum o spun analele, s-a oprit in fata unui minunat platan intalnit in calatoria sa catre Sardis, in Lydia. Frumusetea acestui copac l-a afectat atat de mult, incat ii dadea daruri, asa cum un indragostit ii da iubitei sale, lanturi si banderole de aur in forma de spirala in jurul ramurilor, si punea un paznic sa il vegheze. In toate inscriptiile se vorbeste despre copaci, despre diferite paduri - cedru, platan, cimisir - si despre tot felul de pomi fructiferi (din pacate, adeseori neidentificati), dar abia daca se aminteste despre flori.
Prin urmare, au existat sau nu Gradinile Suspendate ale Babilonului? Nu vom sti niciodat!