Este o boala frecventa si cu un mare grad de daunare. Infectiile sunt favorizate de precipitatiile abundente si timpul racoros din perioada infloritului si al maturarii fructelor precum si de leziunile provocate de grindina sau diferiti daunatori. Fertilizarea cu azot in exces este de asemenea un factor favorizant, sensibilizand tesuturile plantelor. Primul simptom al bolii este ofilirea brusca a inflorescentelor si a ramurilor tinere spre sfarsitul fenofazei de scuturare a petalelor. Este suficienta infectarea stigmatului unei singure flori, pentru ca miceliul ciupercii sa afecteze, intr-o prima faza intreaga floare, apoi inflorescenta si de aici intreaga ramura. Fructele sunt sensibile la atacul bolii in toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventa la maturitate. La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. O parte din acestea cad si putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-galbui dispuse in cerc, care se mumifiaza si raman in pom, asigurand transmiterea bolii in anul urmator. Monilinia laxa formeaza conidii dispuse in lanturi incolore, in timp ce la Monilia fructigena conidiile sunt galbui la maturitate.
 |
| Monilia laxa |
Se manifesta in conditii de umiditate si temperatura ridicate si lipsa de aerisire, prin aparitia pe suprafata fructelor a unor pete circulare, albicioase, ce se extind rapid si pe care se dezvolta gramajoare de conidii si conidiofori, dispuse neregulat, la inceput albe, apoi verzi-albastrui. Pulpa fructelor infectate se inmoaie, apoi putrezeste. Acest mucegai este periculos si prin faptul ca produce o micotoxina foarte toxica pentru consumatori.
Infectia produce un putregai moale, umed, circular sau neregulat, neted, de culoare cenusie, fiind favorizata de leziuni ale fructului. Mai intai se prezinta sub forma de pete decolorate pe suprafata fructului ce vireaza ulterior in nuante maro-cenusii. In prezenta luminii apare un mucegai dens, de culoare gri-cenusiu, constituit din miceliul ciupercii si spori. La intuneric si umiditate ridicata miceliul este abundent, moale, albicios.
Se dezvolta pe fructele mature, cele imature fiind rezistente la atacul ciupercii. La temperaturi ridicate, de 21-26°C, se dezvolta rapid, penetrand tesuturile fructului si formand in zona alterata un miceliu alb-cenusiu. Se transmite cu usurinta la fructele invecinate, din acest punct de vedere necesitand mare atentie la manipularea si transportul fructelor. Se recunoaste usor dupa miceliul foarte afanat, lax pe care-l formeaza.
 |
| Putregaiul negru |
Apare in zona punctului stilar, lateral vertical, longitudinal ori circular in zona cavitatii pedunculare si se poate produce in fenofazele de parga si maturare a fructelor. Factorii care pot favoriza fenomenul sunt de ordin genetic, fiziologic, chimic, climatic, agrotehnic etc. Dintre factorii climatici, cu influenta majora sunt precipitatiile. Principalul motiv al craparii cireselor este absorbtia in exces a apei prin epiderma fructului, ceea ce face ca in acest caz, mai importanta decat intensitatea ploii sa fie durata acesteia si implicit timpul cat fructele sunt direct umectate de picaturile de apa. Caracteristicile genetice care influenteaza craparea fructelor, sunt: sensibilitatea varietala, capacitatea diferita de dilatare a tesuturilor periferice ale fructului, viteza si diferentele de absorbtie a apei prin celulele epicarpului, variabilitatea elasticitatii si a rezistentei mecanice ale acestuia etc. Ca masura tehnologica, se recomanda evitarea irigarii inaintea recoltarii.
Nerespectarea temperaturilor optime pe perioada pastrarii, in sensul scaderii acesteia, face ca sucul celular al fructelor sa inghete, provocand in momentul dezghetului distrugerea celulelor. Are loc astfel o inmuiere a tesuturilor, o brunificare a fructelor, scurgeri ale sucului celular si deci o depreciere calitativa a acestora, constituind totodata si o sursa de infectare cu diferiti agenti patogeni. Temperatura de congelare a cireselor este de -1oC -2oC in functie de continutul in substanta uscata solubila.
