Cand taiati arbustii, nu nivelati toti lastarii la aceeasi inaltime, altfel crengile se ramifica chiar sub locul de taiere in mai multi lastari laterali. Astfel arbustii vor devenit in partea de jos golasi iar in partea de sus din ce in ce mai desi.
Numele plantei provine de la cuvintele greceşti „calistos” - cea mai frumoasă şi „stephos” - cunună, aluzie la frumuseţea inflorescenţei. Planta este originară din China şi Japonia. Este o planta foarte populară în toate regiunile ţării şi se cultivă mult în grădinile de lângă casă. Se utilizează de asemenea în borduri, platbande, dar mai ales ca floare tăiată.
Specii: Calistephus chinensis
Plantă erbacee foarte îndrăgită, cu florile grupate în capitule purtate de tije lungi, pe care frunzele sunt dispuse altern. Frunzele de la bată sunt spatulate, iar cele superioare lanceolate şi sesile.
În funcţie de talia plantelor, distingem următoarele grupe de soiuri:
cu creştere înaltă (40-80 cm), cuprinde soiuri folosite pentru flori tăiate. Acestea pot avea port piramidal sau port răsfirat.
cu creştere mijlocie (30-40 cm), cuprinde soiuri pentru flori tăiate, masive şi platbande
cu creştere pitică (20-30 cm), cuprinde soiuri utilizate pentru ronduri, masive, ghivece şi borduri
Cultura Calistephus
Ochiul boului se înmulţeşte numai prin seminţe. Semănatul se face în sere în lădiţe sau răsadniţe la sfârşitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie în solarii, la distanţa necesară pentru a nu mai fi rărite.
La sfârşitul lunii aprilie se poate semăna direct în teren deschis. La temperatura de 14-17 °C seminţele germinează în 5-8 zile.
Plantele semănate în sere şi răsadniţe pretind un repicat în ghivece cu diametrul de 5 cm sau în cuburi de 4x4 cm.
Plantatul la loc definitiv se face în luna mai după ce a trecut pericolul brumelor târzii (după zece mai), la distanţa de 18-50 cm în funcţie de soi. După plantare se udă bine. Florile se recoltează la deschidere maximă şi se leagă 10 fire într-un buchet.
combaterea bolilor şi dăunătorilor: ochiul boului este frecvent atacat de putregaiul cenusiu, de trips şi de păduchii verzi.
Pretenţii faţă de condiţiile de mediu:
Este o plantă puţin pretenţioasă faţă de ph-ul solului dar preferă solurile uşoare, însorite, fertile, cu reacţie neutră. Rezultatele cele mai bune se obţin cultivând Ochiul Boului după cereale la doi ani după fertilizare cu gunoi de grajd.
Nu suportă excesul de umezeală nici în sol nici în atmosferă. Nu se cultivă la umbră.
Alatura-te comunitatii noastre. INREGISTRAREA e foarte simpla. Trebuie doar sa-ti alegi un nume de utilizator, scrie adresa ta de e- mail, parola preferata si asteapta mailul de confirmare. Odata ce ai confirmat contul, lucrurile devin tot mai simple. Bine ai venit!