No SSO cookie

Mo

Tu

We

Th

Fr

Sa

Su

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
 
 
 
 
 

Frumosul Rhododendron

Ultima modificare: 2011-05-11 | Primul publicat: 2010-04-12
(0/ 0)
Listeaza articol » Trimite articol »
Frumosul Rhododendron
Rododendronii sunt printre cei mai deosebiti arbusti datorita frumusetei si armoniei infloririi lor. Cu toate acestea in tara noastra cultura rododendronilor este destul de problematica datorica cerintelor pe care le au acestia fata de umiditatea atmosferica, fata de sol si fata de iernile grele. Rododendronii sunt plante de umbra; au nevoie de multa apa atata vara cat si inainte de intrarea in iarna. Solul optim este unul usor, nisipos cu mult humus, amestecat cu pamant de frunze (posibil si turba), si fara calcar.

Hibrizii de rododendron sunt arbusti inalti de aprox. 1.5-2 m, avand ramurile drepte, viguroase, cu frunze persistente, oval rotunjite si de marimi diferite in functie de soi. Bobocii florali se formeaza toamna la marginea lastarilor. In lunile mai-iunie bobocii se deschid si scot la iveala flori delicate in culori frumoase, grupate in corimbe dese. Culoarea, forma , marimea si parfumul florilor de rododendron sunt felurite.

 

rhododendron

 

Cum se inmultesc rododendroni?

 

Inmultirea rododendronilor se face prin seminte, butasi, marcotaj si altoire.

 

Inmultire prin seminte:

Se seamana la suprafata, in rasadnita in lunile mai-iunie. Plantele raman in rasadnita timp de 2 ani, dupa care se repica, tot in rasadnita unde mai raman inca 2 ani. Dupa ce creste 15 cm in inaltime se planteaza in ghivece, cu exceptia celor destinati altoirii.

 

Inmultire prin butasi

Inmultirea prin butasi se face in sera, in perioada iunie-septembrie, pe substrat de turba si nisip, sub protectie suplimentara (adapost de sticla) sau in ceata artificiala si cu caldura de 22-24°C. Se folosesc butasi laterali mici (9-12 cm), din partea inferioara a plantelor mama. Se lasa numai 4-5 frunze superioare, iar baza se pregateste prin ranire (razuirea unei mici portiuni de scoarta) si introducerea in pudra de stimulatori.

Butasii se planteaza nu prea adanc pentru ca frunzele sa nu atinga substratul. Durata de inradacinare depinde de sol, putand ajunge la 6-8 luni. Dupa ce au format un sistem radicular bun, butasii se planteaza in ghivece. Plantele in ghivece se pastreaza in sera o perioada, pentru o buna prindere, apoi se indeparteaza mugurele terminal si se transfera in rasadnita, cu ghivecele ingropate complet, unde raman peste iarna. In primavara se pot planta in sol, sub umbrare.

 

Inmultire prin marcotaj


Se practica numai in conditii pedoclimatice favorabile.


Inmultire prin altoire


Se folosesc soiurile cu flori mari. Perioadele de altoire sunt: ianuarie - martie, in sera, cu puietii portaltoi
fortati din noiembrie, si mai - august, in rasadnita. Se altoieste la masa prin metoda copulatiei sau placaj, pe plante cu radacinile in turba; imediat acestea se planteaza in pat de amestec cu turba.

 

rododendron

 


Cum se intretine rododendronul?


Toamna intre plante se asterne un strat format din mulci de frunze pentru pastrarea umiditatii si pentru protectia radacinilor impotriva inghetului. Dupa ce florile s-au ofilit, inflorescentele se inlatura. Pentru plantele mai viguroase si mai in varsta se recomanda fertilizarea toamna, cu gunoi de grajd bine descompus, care se incorporeaza in sol. Primavara se pot administra ingrasaminte minerale, exceptand cele cu clor. In
cazul decolorarii frunzelor cauzata de cloroza pe un sol calcaros sau din cauza continutului de calcar in apa de udare, o data pe an se va administra sulfat de fier, de magneziu si de mangan in dozele prescrise de producator.
Rhododendronul se poate planta in zonele umbrite de arbori sau cladiri, si ferite de curenti.

 

 


Tu ce zici?