Ficus elastica: Este specia cea mai răspândită în cultură. Are tulpini rigide puţin ramificate şi frunzele mari (20- 30 cm/ 8-12 cm), dispuse altern, de culoare verde-închis pe partea superioară şi mai deschis pe partea inferioară. Frunzele cresc aproape orizontal. Interesante sunt soiurile: Schrijeriana cu frunzele pătate cu alb, Rubra cu frunzele de culoare verde-roşiatică şi Robusta cu frunzele verzi strălucitoare.
 |
| ficus elastica |
Ficus benjamina: Creşte până la 2.5 m înălţime, are frunzele oval-alungite (4-8 cm, 2.5-4 cm), de culoare verde închism strălucitoare, asemănătoare cu cele de păr.
 |
| ficus benjamina |
Ficus lyrata: Are frunzele mari (20-70 cm, şi 15-25 cm lăţime) uşor ondulate, în formă de vioară. Nervurile frunzelor sunt mai închise la culoare decât limbul.
 |
| ficus lyrata |
Ficus stipulata: Are funzele mici, cordate. Lujerii sunt prevăzuţi cu rădăcini adventive cu care se pot fixa cu uşurinţă pe orice fel de suport şi ca plantă pendentă.
Ficus diversifolia: Creşte până la 2 m înălţime. Are frunzele eliptice (1.5-2.5 cm , 1.5-2.0 cm), de culoare verde strălucitoare pe partea superioară şi verde închis pe partea inferioară. Decorează prin frunze şi fructe. Fructele sunt mici, au culoarea verde la început iar apoi devin galbene
Transvazarea: Când rădăcinile au umplut ghiveciul vechi, folosind ghivece de mărimea imediat următoare celor în care se găsesc, adică cu numai 2-3 cm mai largi. În condiţiile bune de viaţă noile plante cresc foarte repede, în primul an putând fi necesare chiar 2 transvazări. În următorii 2 3 ani se transvazează anual, primăvara devreme, pentru ca ulterior să se facă o transvazare la 2-3 ani. Se face în amestec proaspăt cu aceeaşi compoziţie ca şi cel folosit la plantarea în ghivece a plantelor obţinute prin marcotaj şi butaşi.
Fertilizarea: Săptămânal în perioada caldă şi o dată pe lună în restul anului, cu un îngrăşământ complex uşor solubil.
Tăierea: Ficusul tânăr creşte foarte repede încât la 2-3 ani atinge înălţimea de 1.5-2 m, fără nici o ramificare. Cum înălţimea încăperilor este limitată, se recurge la tăierea lui la înălţimea dorită. Tăierea se face drept la 1-2 cm deasupra unei frunze.
Eliminarea prafului de pe frunze: Cel puţin odată pe lună cu un burete înmuiat în apă călduţă, curată fără clor, sau prin introducerea plantelor sub duş.
Afânarea substratului din ghivece: Cel puţin odată pe lună cu un băţ de grosimea unui creion.
Se feresc de razele puternice ale soarelui din miezul zilelor de vară în încăperile cu ferestre pe expoziţii sudice. În restul anului precum şi pe celeleta expoziţii vor primi lumină directă.
Faţă de temperatură ficuşii au pretenţii modeste şi pot fi cultivaţi atât în încăperi reci cât şi în cele calde.
Vara se udă de 2-3 ori pe săptămână, iar iarna în funcţie de temperatura de 1-2 ori la 7-10 zile.
Ficuşii sunt plante sensibile la curenţii de aer, brumificarea frunzelor şi apoi căderea lor treptată este un indiciu că plantele au fost de curenţi sau de valuri de aer rece. Uscarea frunzelor fără însă să cadă se datorează faptului că multă vreme frunzele nu au fost curăţate de praf. Dacă se udă cu apă mai rece decât temperatura mediului frunzele ficuşilor se îngălbenesc şi cad. În locul frunzelor căzute nu mai cresc altele.
