Migdalul a fost cultivat in Estul Mijlociu de multe secole, fiind mentionat si in Biblie. Potrivit mitologiei grecesti, migdalul a fost initial o nimfa suferinda, Phyllis, care a fost parasita de iubitul ei, Demophoon si a murit de inima rea. Zeiilor li s-ar fi facut mila de ea si au transformat-o intr-un copac care a inflorit in momentul intoarcerii lui Demophoon.
Grecii au au adus pomul in Europa, iar in Evul Mediu miezul de migdal era extrem de scump. In epoca Elizabetana, migdalele erau amestecate cu apa pentru a obtine un lichid laptos, folosit in mod special pentru gatit, insa azi laptele de migdale este utilizat drept tonic pentru rinichi si pentru a amelioara arsurile inimii, in vreme ce, in termeni culinari, miezul este un ingredient important in preparatele din Orientul Apropiat si Mijlociu.
In bucataria europeana, migdalele sunt servite cu peste sau fac parte din ingredientele necesare pentru unele deserturi, cum ar fi Tulron sau Nugatul Spaniol de Alicante. Cand sunt transformate in ulei, migdalele isi reduc greutatea aproape la jumatate, produsul avand proprietati excelente de emoliere si hranire, fiind excelent pentru masaj, fie folosit independent, fie in combinatie cu alte uleiuri esentiale de aromaterapie. Daca uleiul de migdal este administrat pe care orala are efect laxativ.
Migdalul amar - Prunus amara - este de asemenea cultivat pentru prepararea uleiului si este folosit in cosmetica si masaj. Pentru prepararea esentei de migdale si a aromelor de migdale se prefera folosirea migdalului amar.
 |
 |
Migdalul este originar din zona estica a Meditaranei, din tari ca Iordania, Iran si Estul Mijlociu. Introdus in Europa de Sud, acesta este cultivat in toate tarile Mediteraneene, in special in Spania, Italia si California, adaptandu-se bine in conditii de soare intens si sol bine drenat.
