Temperatura
Migdalul creste bine in zona de cultura a vitei de vie, cu temperatura medie anuala de 10,5 - 11o C, peste 3400° suma temperaturii anuale si 1700 -1800 ore lumina. Prefera pantele cu expozitie sudica, mai uscate si calduroase, adapostite de vanturi reci si de ceturile din primavara. Ceata din perioada infloritului impiedica polenizarea; ceata si umiditatea in exces din perioada maturarii migdalelor provoaca brunificarea acestora, ceea ce le va scadea valoarea.
De aceea, pentru plantare se vor alege terenurile expuse spre sud, adapostite de vanturi, ferite de ceata si brume. Intrucat brumele, sunt mai frecvente pe vaile inguste ale raurilor, acestea se vor evita, folosindu-se numai treimea a doua a dealurilor si eventual varful, precum si vaile largi, unde curentii reci de aer nu sunt frecventi.
Apa
Cantitatea minima de precipitatii necesara migdalului este de 300 mm anual. Cresterea si rodirea cea mai buna se observa in zonele cu 400 - 500 mm precipitatii anuale. Desi rezistent la seceta, cultura rentabila a migdalului este posibila numai in conditii de irigare. Doua momente de irigare sunt esentiale, in acest sens: perioada intaririi endocarpului si dezvoltarii semintei (miezului) si la inceputul maturarii migdalelor, cand se favorizeaza craparea mezocarpului si scuturarea semintelor.
|
Solul
Migdalul nu are cerinte speciale fata de sol. Datorita sistemului radicular puternic dezvoltat, el poate sa creasca pe solurile pietroase si cele cu prundis, cu conditia ca apele subterane sa fie la cel putin 3-4 m adancime. Cele mai bune soluri pentru migdal trebuie considerate solurile adanci, argilo- nisipoase, bogate in humus si bine drenate, unde are posibilitatea sa exploreze un volum mai mare de sol si este asigurat cu substante nutritive. Spre deosebire de toate celelalte specii pomicole de la noi, migdalul foloseste cel mai bine solurile calcaroase, putand creste chiar si pe cele cu 50 - 60% var.
Pe locurile nisipoase, bogate, cu subsolul impermeabil el creste foarte repede, in primii ani, dar stagneaza mai tarziu. Pe nisipurile uscate si adanci, pomul se dezvolta mult mai incet, dar are o viata lunga.
In cazul in care e plantat in locuri cu apa freatica mai la suprafata (1,5 -2,0 m) sau unde stagneaza mult timp apa din ploi si zapezi, sistemul radicular sufera din lipsa de aer, incepe sa putrezeasca, iar frunzele se clorozeaza si cad repede, pomii incep sa secrete o mare cantitate de clei si in final pier. In cel mai bun caz migdaliiisi prelungesc mult perioada de crestere a lastarilor, care degera sistematic iarna.
Acest articol ne-a fost oferit de Editura M.A.S.T. Mai multe puteti citi in cartea "Nucul, alunul si migdalul".
