Etimologia denumirii
Cuvântul Sambucus derivă de la grecescul sambyke=instrument muzical, făcut din ramurile acestei plante. După alţii, ar deriva din cuvântul dacic seba=soc. Cuvântul nigra provine din latinescul nigra=negru, făcând aluzie la culoarea neagră a fructelor mature.
Locurile de creştere ale socului:
Creşte prin sate, pe lângă case şi garduri, prin pădurile de deal şi câmpie, în luminişuri sau la marginea pădurilor. Se întâlneşte din zona de deal şi câmpie, până în partea inferioară a munţilor. Înfloreşte în lunile iulie şi august.
Recoltarea socului :
În scopuri medicinale se utilizează florile recoltate la începutul înfloririi, cand 75 % din flori sunt înflorite. Recoltarea se face pe timp frumos, după ce se ridică roua tăind cu foarfeca sau cuţitul întreaga inflorescenţă imediat de sub locul de ramificare. Inflorescenţele recoltate se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea alb-crem, cu florile în sus, într-un singur strat, pe rame acoperite cu hârtie. Produsul obţinut are miros plăcut aromatic, iar gustul este la început dulceag, apoi iute.
Acţiunea farmacologică a Socului:
Sudorifică (provoacă transpiraţie transpiraţie abundentă) ajutând la scăderea temperaturii. Florile de soc au de asemenea proprietăţi diuretice, laxative şi galactogoge. Sub formă de extract slab alcoolic au proprietăţi antinevralgice. Extern, ca antiseptic.
Întrebuinţări ale Socului:
În gripă, în răceală, bronşită, contra tusei şi în general în afecţiunile aparatului respirator. Prin diureza pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi şi de vezică. Ceaiul de flori de soc măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, se foloseşte ca medicament natural (ceaiul) în obezitate. Pentru aceleaşi motive se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.
Extern, sub formă de băi sau cataplasme, este indicate în furunculoue, abcese, arsuri, flictene, având proprietatea de a fluidifica puroiul de a calma durerile, făcând să dea înapoi umflatura. Sub formă de băi fierbinti se utilizează contra reumatismului.
Prepararea şi utilizarea Socului
Sub formă de infuzie 5-8 % din care se beau 3 ceşti de ceai pe zi. Sau intern: infuzie 2 linguriţe de flori la 250 ml apă clocotită, se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi.
Ca laxativ: infuzie: 1-2 linguriţe la 200 ml apă clocotită; se ia seara la culcare. Extern, infuzie: cantitatea de flori se dublează; se întrebuinţează sub formă de băi sau cataplasme în furuncule, abcese, arsuri şi umflături.
Contraindicaţii: Nu se utilizează florile proaspete: aplicate ca atare pe piele sau pe mucoase produc eriteme (roşeaţa pielii)
Tratamente din tradiţiile populare:
Ceaiul din flori se lua contra tusei şi afecţiunilor aparatului respirator. Se bea în loc în apă şi de cei bolnavi de astm. Se mai lua pentru domolirea durerilor de stomac sau de ficat şi vezicula biliară. Din flori se făceau perinuţe, care se înfierbântau şi se puneau calde la orbalţ.
Frunzele crude se puneau pe bube şi pe „foale" pentru dureri de rânză. Cu decoctul lor se spălau umflăturile, boabele negre se puneau în pălincă şi se luau la friguri, ceaiul din boabe se bea contra vătămăturii.
