Prin sortimentul foarte variat, se pot produce şi consuma fructe proaspete o perioadă lungă de timp, de la sfârşitul lunii iunie la sfârşitul lunii octombrie. Fructele sunt apreciate în stare proaspătă sau prelucrate, sub formă de compot, dulceaţă, gem, sucuri, nectaruri etc. În medicina naturistă piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat, rinichi, obezitate, ateroscleroză.
 |
| piersicul |
Piersicul formează un sistem radicular bogat ramificat, cu rădăcinile de schelet groase, orientate majoritatea relativ paralel cu suprafaţa solului şi câteva din ele pătruzând pe verticală, la adâncimi mari. Extinderea laterală a rădăcinilor depăşeşte de 1.7 - 2 ori proiecţia coroanei, iar pe verticală majoritatea sunt răspândite între 20 şi 80 cm. Indiferent de densitatea de plantare, rădăcinile piersicilor vecini nu se întrepătrund.
Partea aeriană a piersicului creşte rapid în primii ani de viaţă şi emit 1-3 serii de anticipaţi care îndesesc mai mult coroana, şi ajungând la maturitate, la înălţimea de 4-6 m.
Intrarea pe rod a piersicului este precoce, pomul diferenţiază muguri floriferi încă din pepinieră şi fructifică destul de bine din anul 2-3 de la plantare.
 |
| flori de piersic |
Piersicul fructifică pe ramuri mixte cu lungime de 40-60 cm, ramuri care sunt purtătoare de mulţi muguri de rod aşezaţi în grupuri, de obicei câte trei, din care unul vegetativ, ceea ce implică rărirea fructelor după căderea fiziologică din iunie.
În funcţie de temperatura înflorirea la piersic durează 10- 14 zile, la temperaturi mai mici poate dura chiar mai mult.
Temperatura, ca factor limitativ în cultura piersicului, acţionează diferit în funcţie de valorile ei pozitive sau negative. Piersicul este pretenţios la căldură şi nu pe deplin adaptat condiţiilor climatice din România. În mare, se poate afirma că dă rezultate bune în zonele de cultură a viţei-de-vie. Rezistenţa la iernare a piersicului este relativ bună; pomii care au lemnul copt şi sunt bine pregătiţi pentru iarnă nu înregistrează pierderi semnificative până la temperatura de -22 -24 °C, cu mici diferenţe în funcţie de soi.
Dacă însă pe perioada iernii apar ferestre cu temperaturi peste pragul biologic şi se produce decalarea, rezistenţa la ger scade foarte mult pomii degerând la -7...-8 °C. Mugurii în faza de boboc rezistă la -3.9 °C, florile deschise la -2.8 °C, iar fructele legate la -1.1 °C. Acţiunea nefastă a temperaturii poate fi şi mai mult amplificată de umiditatea ridicată a aerului, de vânt sau altitudine.
Piersicul este o specie rezistentă la secetă, chiar prelungită, dar pentru producţii mari şi de calitate apa devine factor limitativ. Deoarece în zona de cultură cantitatea de apă nu depăşeşte 500-600 mm precipitaţii anual, cultura modernă a piersicului nu este posibilă fără irigare. În lipsa apei, fructele rămân mici, turtite lateral, cu pubescenţă grosieră, producţia fiind diminuată nu numai cantitativ dar şi calitativ.
Cerinţele de lumină sunt foarte mari, piersicul fiind depăşit din acest punct de vedere doar de smochin. Astfel piersicul trebuie condus în forme de coroane care valorifică din plin atât lumina directă, cât şi pe cea difuză. Amplasarea piersicilor se face numai pe expoziţii sudice sau sud vestice, se va corela distanţa de plantare cu vigoarea pomilor, iar tăierea va fi făcută obligatoriu în fiecare an. Lipsa luminii va duce la fructe mici, de calitate inferioară.
Piersicul reuşeşte pe solurile mijlocii, lutoase, luto-nisipoase sau chiar pe nisipurile consolidate, soluri care trebui să fie adânci, fertile şi permeabile. Toletează un pH cuprins între 5.7 şi 7.5.
Soiuri de Piersic (va urma)
